9 Aşadar cu atât mai mult, fiind acum declaraţi drepţi prin sângele lui, vom fi salvaţi de la furie prin el.
10 Căci, dacă, duşmani fiind, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi, vom fi salvaţi prin viaţa lui.
11 Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am primit acum împăcarea.
12 Din această cauză, aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi moartea prin păcat; şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit;
13 (Fiindcă până la lege păcatul era în lume; dar păcatul nu este imputat când nu este lege.
14 Cu toate acestea moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi asupra celor ce nu păcătuiseră după asemănarea încălcării lui Adam, care este prefigurarea celui ce avea să vină.
15 Dar, şi darul nu este precum greşeala! Căci, dacă prin greşeala unuia mulţi sunt morţi, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul prin har, care este printr-un singur om, Isus Cristos, a abundat pentru mulţi.