18 Deoarece ştiu că în mine (adică în carnea mea) nu locuieşte nimic bun; fiindcă a voi îmi este la îndemână, dar cum să lucrez ce este bine, nu găsesc.
19 Fiindcă binele, pe care îl voiesc, nu îl fac; ci răul, pe care nu îl voiesc, acela îl practic.
20 Acum dacă fac ce nu voiesc, nu mai sunt eu cel ce lucrează aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21 Găsesc atunci o lege că, în timp ce voiesc să fac binele, răul îmi este la îndemână.
22 Fiindcă după omul dinăuntru mă desfăt în legea lui Dumnezeu;
23 Dar văd o altă lege în membrele mele, războindu-se împotriva legii minţii mele şi înrobindu-mă legii păcatului care este în membrele mele.
24 O, ce om nenorocit sunt eu. Cine mă va elibera din trupul acestei morţi?