15 Fiindcă el îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine voi avea milă; şi voi avea compasiune de cine voi avea compasiune.
16 Aşadar, nu este de la cine voieşte, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu care arată milă.
17 Fiindcă scriptura spune lui Faraon: Chiar pentru acest scop te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea mea şi pentru ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.
18 Aşadar el are milă de cine voieşte şi pe cine voieşte împietreşte.
19 Atunci îmi vei spune: De ce mai găseşte vină? Fiindcă cine s-a împotrivit voii lui?
20 Dar mai degrabă: Cine eşti tu, omule, care contrazici pe Dumnezeu? Va spune lucrul format celui care l-a format: De ce m-ai făcut astfel?
21 Nu are olarul putere peste lut, din acelaşi amestec să facă un vas pentru onoare şi altul pentru dezonoare?