2 Că am mare întristare şi mâhnire neîncetată în inima mea.
3 Fiindcă aş fi dorit să fiu eu însumi blestemat de la Cristos pentru fraţii mei, rudele mele conform cărnii,
4 Care sunt israeliţi, cărora le aparţine adopţia şi gloria şi legămintele şi darea legii şi serviciul lui Dumnezeu şi promisiunile;
5 Ai cărora sunt părinții şi din care conform cărnii este Cristos, care este peste toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna. Amin.
6 Dar nu ca şi cum cuvântul lui Dumnezeu a fost fără efect. Fiindcă nu toţi cei din Israel, sunt Israel;
7 Nici nu sunt toţi copii pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: În Isaac ţi se va numi sămânţa.
8 Căci aşa este: Cei ce sunt copiii cărnii, aceştia nu sunt copiii lui Dumnezeu; ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.