16 Şi am poruncit judecătorilor voştri în timpul acela, spunând: Ascultaţi cauzele dintre fraţii voştri şi judecaţi cu dreptate între fiecare om şi fratele său şi străinul care este cu el.
17 Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să ascultaţi atât pe cel mic cât şi pe cel mare; să nu vă temeţi de faţa omului, pentru că judecata este a lui Dumnezeu şi cauza care este prea grea pentru voi să o aduceţi la mine şi o voi asculta.
18 Şi v-am poruncit în timpul acela toate lucrurile pe care trebuie să le împliniţi.
19 Şi când am plecat de la Horeb, am mers prin tot pustiul acela mare şi înfricoşător, pe care l-aţi văzut pe calea spre muntele amoriţilor, precum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru; şi am venit la Cades-Barnea.
20 Şi v-am spus: Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.
21 Iată, Domnul Dumnezeul tău a pus ţara înaintea ta, urcă-te şi stăpâneşte-o, precum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme nici nu te descuraja.
22 Şi v-aţi apropiat toţi de mine şi aţi spus: Să trimitem oameni înaintea noastră, să cerceteze ţara pentru noi şi să ne aducă ştire din nou despre calea pe care să ne urcăm şi despre cetăţile la care vom ajunge.