1 Şi va fi astfel, când vei intra în ţara, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău ca moştenire, şi o vei stăpâni şi vei locui în ea,
2 Să iei din primele roade ale pământului, pe care le vei aduce din ţara ta, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, şi să le pui într-un coş şi să mergi la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău să îşi pună numele acolo.
3 Şi să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să îi spui: Mărturisesc astăzi Domnului Dumnezeul tău, că am intrat în ţara, pe care Domnul a jurat părinţilor noştri, că ne-o va da.
4 Şi preotul să ia coşul din mâna ta şi să îl pună jos înaintea altarului Domnului Dumnezeul tău.
5 Şi să vorbeşti şi să spui înaintea Domnului Dumnezeul tău: Tatăl meu era un sirian gata să piară şi a coborât în Egipt, cu puţini oameni, şi acolo a locuit temporar şi acolo a devenit o naţiune mare, puternică şi numeroasă,
6 Şi egiptenii s-au purtat rău cu noi şi ne-au chinuit şi au pus robie grea peste noi,
7 Şi când noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Domnul a auzit vocea noastră şi a văzut necazul nostru şi osteneala noastră şi oprimarea noastră,
8 Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins şi cu groază mare şi cu semne şi cu minuni,
9 Şi ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
10 Şi acum, iată, am adus primele roade ale ţării, pe care tu, Doamne, mi-ai dat-o. Şi să le pui înaintea Domnului Dumnezeul tău şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeul tău.
11 Şi să te bucuri în fiecare lucru bun, pe care ţi l-a dat Domnul Dumnezeul tău, ţie şi casei tale, tu şi levitul şi străinul care este printre voi.
12 Când vei termina de strâns toate zeciuielile din venitul tău în anul al treilea, anul zeciuielii, şi le vei da levitului, străinului, celui fără tată şi văduvei, ca ei să mănânce înăuntrul porţilor tale şi să fie săturaţi,
13 Atunci să spui înaintea Domnului Dumnezeul tău: Am scos din casă lucrurile sfinte şi le-am dat şi levitului şi străinului, celui fără tată şi văduvei, conform cu toate poruncile tale, pe care mi le-ai poruncit; nu am încălcat nici nu am uitat vreuna din poruncile tale.
14 Nu am mâncat din ele în jalea mea, nici nu am îndepărtat din ele pentru vreo folosire necurată, nici nu am dat din ele pentru morţi, ci am dat ascultare vocii Domnului Dumnezeul meu şi am făcut conform cu tot ce mi-ai poruncit.
15 Priveşte jos din locuinţa ta cea sfântă, din cer, şi binecuvântează pe poporul tău Israel şi ţara pe care ne-ai dat-o, precum ai jurat părinţilor noştri, o ţară în care curge lapte şi miere.
16 Astăzi Domnul Dumnezeul tău ţi-a poruncit să împlineşti aceste statute şi judecăţi şi să le ţii de aceea şi să le împlineşti cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.
17 Tu ai declarat astăzi pe Domnul ca Dumnezeu al tău, şi că vei umbla în căile lui şi vei ţine statutele lui şi poruncile lui şi judecăţile lui şi că vei da ascultare vocii lui,
18 Şi Domnul te-a declarat astăzi a fi poporul lui special, precum ţi-a promis; şi tu să ţii toate poruncile lui;
19 Şi că te va înălţa, mai presus de toate naţiunile pe care le-a făcut el, în laudă şi în renume şi în onoare; şi că tu vei fi un popor sfânt Domnului Dumnezeul tău, precum a vorbit el.