11 Şi tot Israelul să audă şi să se teamă şi să nu mai facă astfel de stricăciune, ca aceasta, printre voi.
12 Dacă într-una din cetăţile tale, pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuieşti acolo, vei auzi spunându-se:
13 Anumiţi oameni, copiii lui Belial, au ieşit din mijlocul vostru şi au atras pe locuitorii cetăţii lor, spunând: Să mergem şi să servim altor dumnezei, pe care nu i-aţi cunoscut;
14 Atunci să întrebi şi să faci cercetare şi să întrebi cu deamănuntul; şi, iată, dacă este adevărat şi lucrul este sigur, că această urâciune s-a făcut printre voi,
15 Să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, distrugând-o în întregime şi tot ce este în ea şi vitele ei, cu ascuţişul sabiei.
16 Şi să aduni toată prada ei în mijlocul străzii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei în întregime, pentru Domnul Dumnezeul tău şi ea să fie o movilă pentru totdeauna, să nu se mai construiască din nou.
17 Şi nimic din lucrul blestemat să nu se lipească de mâna ta, ca Domnul să se întoarcă din înverşunarea furiei sale şi să îţi arate milă şi să aibă compasiune de tine şi să te înmulţească, precum a jurat părinţilor tăi;