23 Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege el să îşi pună numele acolo, zeciuiala din grânele tale, din vinul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cirezile tale şi din turmele tale, ca să înveţi să te temi de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele.
24 Şi dacă este prea lung drumul pentru tine, astfel încât nu le poţi duce, sau dacă locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău, să îşi pună numele acolo, va fi prea departe de tine, când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău,
25 Atunci să le schimbi în bani şi banii să îi legi în mâna ta şi să mergi la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău.
26 Şi să dai acei bani pentru tot ce îţi pofteşte sufletul, pentru boi, sau pentru oi, pentru vin sau pentru băutură tare sau pentru orice îţi doreşte sufletul; şi să mănânci acolo înaintea Domnului Dumnezeul tău şi să te bucuri, tu şi casa ta,
27 Şi să nu îl părăseşti pe levitul care este înăuntrul porţilor tale, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu tine.
28 La sfârşitul a trei ani să scoţi toată zeciuiala venitului tău din anul acela şi să o pui înăuntrul porţilor tale.
29 Şi să vină levitul, (pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu tine) şi străinul şi cel fără tată şi văduva, care sunt înăuntrul porţilor tale, şi să mănânce şi să se sature, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinii tale pe care o faci.