13 Şi, când îl laşi să plece liber de la tine, să nu îl laşi să plece cu mâna goală,
14 Să îl aprovizionezi cu dărnicie din turma ta şi din aria ta şi din teascul tău, din tot ce te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău, să îi dai.
15 Şi să îţi aminteşti că ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat; de aceea îţi poruncesc acest lucru astăzi.
16 Şi să fie astfel, dacă el îţi spune: Nu voi ieşi de la tine, fiindcă te iubeşte pe tine şi casa ta, pentru că îi este bine cu tine;
17 Atunci să iei o sulă şi să o împungi prin urechea lui la uşă şi să îţi fie servitor pentru totdeauna. Şi la fel să faci şi servitoarei tale.
18 Să nu îţi pară greu, când îl laşi să plece liber de la tine, pentru că, servindu-ţi şase ani, ţi-a fost dublul muncii unui servitor plătit; şi Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce faci.
19 Să sfinţeşti pentru Domnul Dumnezeul tău pe toţi întâii-născuţi de parte bărbătească din cireada ta şi din turma ta, să nu faci nicio lucrare cu întâiul-născut al taurului tău, nici să nu tunzi pe întâiul-născut al oii tale.