4 Şi şapte zile să nu se vadă pâine dospită la tine, în toate hotarele tale; nici din carnea pe care o sacrifici seara, în cea dintâi zi, să nu îţi rămână toată noaptea până dimineaţa.
5 Nu poţi sacrifica paştele în oricare din porţile tale, pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău,
6 Ci la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău să îşi pună numele său în el, acolo să sacrifici paştele, seara, la apusul soarelui, pe timpul când ai ieşit din Egipt.
7 Şi să frigi şi să mănânci în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău şi dimineaţa să te întorci şi să te duci la corturile tale.
8 Şase zile să mănânci azime, iar în ziua a şaptea să fie o adunare solemnă pentru Domnul Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare în ea.
9 Să îţi numeri şapte săptămâni; să începi să numeri cele şapte săptămâni de când începi să pui secera în grâne.
10 Şi să ţii sărbătoarea săptămânilor pentru Domnul Dumnezeul tău, cu o taxă a unei ofrande de bunăvoie din mâna ta, pe care să îl dai Domnului precum te va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.