7 Şi să frigi şi să mănânci în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău şi dimineaţa să te întorci şi să te duci la corturile tale.
8 Şase zile să mănânci azime, iar în ziua a şaptea să fie o adunare solemnă pentru Domnul Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare în ea.
9 Să îţi numeri şapte săptămâni; să începi să numeri cele şapte săptămâni de când începi să pui secera în grâne.
10 Şi să ţii sărbătoarea săptămânilor pentru Domnul Dumnezeul tău, cu o taxă a unei ofrande de bunăvoie din mâna ta, pe care să îl dai Domnului precum te va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.
11 Şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeul tău, tu şi fiul tău şi fiica ta şi servitorul tău şi servitoarea ta, şi levitul care este înăuntrul porţilor tale şi străinul şi cel fără tată şi văduva, care sunt printre voi; în locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău să îşi pună numele său acolo.
12 Şi să îţi aminteşti că ai fost rob în Egipt şi să ţii şi să împlineşti aceste statute.
13 Să ţii sărbătoarea corturilor şapte zile, după ce vei fi adunat grânele tale şi vinul tău,