4 Şi ţi se va spune şi vei fi auzit, să cercetezi cu atenţie; şi, iată, dacă este adevărat şi dacă lucrul este sigur, că s-a făcut această urâciune în Israel,
5 Atunci să scoţi afară la porţile tale pe acel bărbat sau pe acea femeie care a făcut acest lucru stricat, adică pe acel bărbat sau pe acea femeie, şi să îi ucizi cu pietre până când mor.
6 Din gura a doi martori, sau a trei martori, să fie ucis cel care va fi demn de moarte, dar să nu fie ucis din gura unui singur martor.
7 Mâinile martorilor să fie primele asupra lui ca să îl ucidă şi după aceea mâinile întregului popor. Astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru.
8 Şi dacă se va ridica un lucru prea greu de judecat pentru tine, între sânge şi sânge, între ceartă şi ceartă şi între lovitură şi lovitură, fiind cazuri de neînţelegere înăuntrul porţilor tale, atunci să te ridici şi să te urci la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău.
9 Şi să vii la preoţi, la leviţi şi la judecătorul care va fi în acele zile şi să întrebi; şi ei îţi vor arăta hotărârea de judecată,
10 Şi să faci conform hotărârii, pe care ţi-o vor arăta cei din locul pe care îl va alege Domnul; şi să iei seama să faci toate cele ce te vor instrui ei,