8 Ei să aibă porţii de mâncat deopotrivă, pe lângă ceea ce vine din vânzarea averii sale părinteşti.
9 După ce vei fi intrat în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile acelor naţiuni.
10 Să nu se găsească printre voi cineva care să facă pe fiul său sau pe fiica sa, să treacă prin foc, sau care foloseşte ghicire, sau prezicător al viitorului sau fermecător sau vrăjitoare,
11 Sau descântător, sau unul care consultă demonii, sau vrăjitor, sau unul care cheamă morţii.
12 Pentru că toţi cei care fac aceste lucruri sunt o urâciune înaintea Domnului şi pentru aceste urâciuni îi alungă Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta.
13 Tu să fii desăvârşit cu Domnul Dumnezeul tău.
14 Pentru că aceste naţiuni, pe care le vei stăpâni, au dat ascultare la prezicători ai viitorului şi la ghicitori, dar cât despre tine, Domnul Dumnezeul tău nu ţi-a permis să faci astfel.