6 Ca nu cumva răzbunătorul sângelui să urmărească pe ucigaş, pe când inima lui este aprinsă şi să îl ajungă, deoarece calea este lungă şi să îl ucidă; deşi nu era demn de moarte, pentru că nu l-a urât în trecut.
7 De aceea îţi poruncesc, spunând: Să îţi separi trei cetăţi.
8 Şi dacă Domnul Dumnezeul tău îţi lărgeşte hotarul, precum a jurat părinţilor tăi şi îţi dă toată ţara, pe care a promis că o va da părinţilor tăi,
9 Dacă vei păzi ca să faci toate aceste porunci, pe care ţi le poruncesc astăzi, să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să umbli pe căile lui în toate zilele, atunci să îţi mai adaugi încă trei cetăţi, pe lângă acestea trei,
10 Ca să nu fie vărsat sânge nevinovat în ţara ta, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău de moştenire, şi astfel sânge să fie peste tine.
11 Dar dacă vreun om urăşte pe aproapele său şi îl pândeşte şi se ridică împotriva lui şi îl loveşte de moarte încât el moare, şi fuge într-una din aceste cetăţi,
12 Atunci bătrânii cetăţii sale să trimită şi să îl aducă de acolo şi să îl predea în mâna răzbunătorului sângelui, ca să moară.