11 Şi va fi astfel, dacă îţi va da răspuns de pace şi îţi va deschide, atunci să fie astfel, tot poporul care se află în ea să îţi fie tributar şi să îţi servească.
12 Şi dacă nu va face pace cu tine, ci se va război împotriva ta, atunci să o asediezi.
13 Şi după ce Domnul Dumnezeul tău o va fi dat în mâinile tale, să loveşti fiecare parte bărbătească din ea prin ascuţişul sabiei,
14 Dar pe femei şi pe micuţi şi pe vite şi tot ce este în cetate, toată prada ei, să le iei pentru tine; şi să mănânci prada duşmanilor tăi, pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
15 Astfel să faci tuturor cetăţilor, care sunt foarte departe de tine, care nu sunt dintre cetăţile acestor naţiuni.
16 Dar din cetăţile acestor popoare, pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca moştenire, să nu laşi viu nimic ce respiră,
17 Ci să îi nimiceşti în întregime: pe hitiţi şi pe amoriţi şi pe canaaniţi şi pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi, precum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău,