60 Mai mult, el va aduce asupra ta toate bolile Egiptului, de care te-ai temut; şi ele se vor lipi de tine.
61 De asemenea, fiecare boală şi fiecare plagă, care nu este scrisă în cartea acestei legi, pe ele Domnul le va aduce asupra ta, până vei fi nimicit.
62 Şi veţi fi lăsaţi puţini la număr, deşi eraţi mulţi ca stelele cerului, pentru că ai refuzat să asculţi de vocea Domnului Dumnezeul tău.
63 Şi se va întâmpla, precum Domnul s-a bucurat de voi să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot astfel Domnul se va bucura de voi să vă nimicească şi să vă facă de nimic; şi veţi fi smulşi din ţara în care intri ca să o stăpâneşti.
64 Şi Domnul te va împrăştia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă; şi acolo vei servi altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi, lemn şi piatră.
65 Şi printre aceste naţiuni nu vei avea linişte, nici talpa piciorului tău nu va avea odihnă, ci Domnul îţi va da acolo o inimă cutremurată şi ochi care se topesc şi tristeţe a minţii,
66 Şi viaţa ta va atârna în îndoială înaintea ta, şi te vei teme noaptea şi ziua şi nu vei avea siguranţă pentru viaţa ta,