63 Şi se va întâmpla, precum Domnul s-a bucurat de voi să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot astfel Domnul se va bucura de voi să vă nimicească şi să vă facă de nimic; şi veţi fi smulşi din ţara în care intri ca să o stăpâneşti.
64 Şi Domnul te va împrăştia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă; şi acolo vei servi altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi, lemn şi piatră.
65 Şi printre aceste naţiuni nu vei avea linişte, nici talpa piciorului tău nu va avea odihnă, ci Domnul îţi va da acolo o inimă cutremurată şi ochi care se topesc şi tristeţe a minţii,
66 Şi viaţa ta va atârna în îndoială înaintea ta, şi te vei teme noaptea şi ziua şi nu vei avea siguranţă pentru viaţa ta,
67 Dimineaţa vei spune: De ar fi seară! Şi seara vei spune: De ar voi Dumnezeu să fie dimineaţă! De teama inimii tale, de care te vei teme, şi de priveliştea, pe care ochii tăi o vor vedea.
68 Şi Domnul te va întoarce în Egipt cu corăbii, pe calea despre care ţi-am vorbit: Să nu o mai vezi; şi acolo veţi fi vânduţi duşmanilor voştri ca robi şi roabe şi nimeni nu vă va cumpăra.