1 Acestea sunt cuvintele legământului, pe care Domnul a poruncit lui Moise, ca să îl facă cu copiii lui Israel în ţara Moabului, în afară de legământul pe care l-a făcut cu ei în Horeb.
2 Şi Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a spus: Aţi văzut tot ce a făcut Domnul înaintea ochilor voştri în ţara Egiptului, lui Faraon şi tuturor servitorilor lui şi întregii lui ţări;
3 Marile ispite pe care ochii tăi le-au văzut, semnele şi acele mari miracole,
4 Totuşi Domnul nu v-a dat o inimă să pătrundeţi şi ochi să vedeţi şi urechi să auziţi, până în această zi.
5 Şi v-am condus patruzeci de ani prin pustiu, hainele voastre nu s-au învechit pe voi şi sandaua ta nu s-a învechit pe piciorul tău.