19 Şi să se întâmple, când aude cuvintele acestui blestem, să se binecuvânteze singur în inima sa, spunând: Voi avea pace, deşi umblu în imaginaţia inimii mele, ca să adaug beţia la sete;
20 Domnul nu îl va scuti, ci furia Domnului şi gelozia lui vor fumega împotriva acelui bărbat şi vor veni peste el toate blestemele care sunt scrise în cartea aceasta şi Domnul îi va şterge numele de sub cer.
21 Şi Domnul îl va separa ca rău dintre toate triburile lui Israel, conform cu toate blestemele legământului care sunt scrise în cartea aceasta a legii,
22 Astfel încât generaţia care va veni din copiii voştri, care se va ridica după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară îndepărtată, vor spune când vor vedea plăgile ţării acesteia şi bolile pe care Domnul le-a pus pe ea;
23 Şi că toată ţara ei este pucioasă şi sare, arzând, că nu este semănată, nici nu rodeşte, nici nu creşte vreo iarbă în ea, ca dărâmarea Sodomei şi Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a dărâmat Domnul în furia sa şi în mânia sa,
24 Chiar toate naţiunile vor spune: Pentru ce a făcut astfel Domnul acestei ţări? Ce înseamnă dogoarea acestei mari furii?
25 Atunci ei vor spune: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeul părinţilor lor, pe care l-a făcut cu ei când i-a scos din ţara Egiptului,