4 Şi în acel timp i-am luat toate cetăţile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, şaizeci de cetăţi, toată regiunea Argobului, împărăţia lui Og, în Basan.
5 Toate aceste cetăţi erau întărite cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare, în afară de cetăţile neîmprejmuite, foarte multe.
6 Şi le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbaţi, pe femei şi pe copiii, din fiecare cetate.
7 Dar toate vitele şi prada cetăţilor, le-am luat ca pradă pentru noi.
8 Şi în acel timp am luat ţara, care era dincoace de Iordan, din mâna celor doi împăraţi ai amoriţilor, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
9 (Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriţii îl numesc Senir);
10 Toate cetăţile din câmpie şi tot Galaadul şi tot Basanul, până la Salca şi Edrei, cetăţi ale împărăţiei lui Og în Basan.