Deuteronom 31:12-18 RFB13

12 Adună poporul împreună, pe bărbaţi şi pe femei şi pe copii şi pe străinul tău care este înăuntrul porţilor tale, ca să audă şi să înveţe şi să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru şi să ia seama să împlinească toate cuvintele acestei legi,

13 Şi copiii lor, care nu au cunoscut nimic, să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în toate zilele cât trăiţi în ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi.

14 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Iată, ţi se apropie zilele ca să mori; cheamă pe Iosua şi înfăţişaţi-vă, ca să îi dau poruncă. Şi Moise şi Iosua au mers şi s-au înfăţişat la tabernacolul întâlnirii.

15 Şi Domnul s-a arătat în tabernacol, într-un stâlp de nor, şi stâlpul de nor stătea deasupra intrării tabernacolului.

16 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Iată, tu vei adormi cu părinţii tăi şi poporul acesta se va ridica şi va curvi cu dumnezeii străinilor ţării în care intră să fie cu ei şi mă va părăsi şi va rupe legământul meu pe care l-am făcut cu ei.

17 Atunci furia mea se va aprinde împotriva lor în ziua aceea şi îi voi părăsi şi îmi voi ascunde faţa de ei şi ei vor fi mâncaţi şi li se vor întâmpla multe rele şi tulburări, astfel încât vor spune în ziua aceea: Nu au venit aceste rele peste noi pentru că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?

18 Şi îmi voi ascunde într-adevăr faţa în ziua aceea, pentru toate relele pe care le-au lucrat, pentru că s-au întors spre alţi dumnezei.