1 Şi Moise a chemat tot Israelul şi le-a spus: Ascultă, Israele, statutele şi judecăţile pe care le vorbesc astăzi în urechile voastre, ca să le învăţaţi şi să le ţineţi şi să le împliniţi.
2 Domnul Dumnezeul nostru a făcut cu noi un legământ în Horeb.
3 Nu cu părinţii noştri a făcut Domnul acest legământ, ci cu noi, adică cu noi, toţi aceştia care suntem în viaţă astăzi.
4 Domnul a vorbit cu voi faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului,
5 (Eu stăteam în timpul acela între Domnul şi voi, ca să vă arăt cuvântul Domnului, pentru că vă temeaţi din cauza focului şi nu v-aţi urcat pe munte), spunând:
6 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.