22 Aceste cuvinte le-a vorbit Domnul către toată adunarea voastră, pe munte, din mijlocul focului, din nor şi din întuneric gros, cu voce tare, şi nu a mai adăugat nimic. Şi le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.
23 Şi s-a întâmplat, când aţi auzit vocea din mijlocul întunericului, (fiindcă muntele ardea cu foc), că v-aţi apropiat de mine, adică toţi capii triburilor voastre şi bătrânii voştri;
24 Şi aţi spus: Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria sa şi măreţia sa şi i-am auzit vocea din mijlocul focului; am văzut astăzi că Dumnezeu vorbeşte cu omul şi omul trăieşte.
25 Şi acum pentru ce să murim? Pentru că acest foc mare ne va mistui, dacă vom mai auzi vocea Domnului Dumnezeul nostru vom muri.
26 Fiindcă cine este acela, ca noi, din toată făptura, care a auzit vocea Dumnezeului cel viu vorbind din mijlocul focului, şi a trăit?
27 Apropie-te tu şi auzi tot ce va spune Domnul Dumnezeul nostru şi vorbeşte-ne tu, tot ce îţi va vorbi Domnul Dumnezeul nostru; şi vom auzi şi vom face.
28 Şi Domnul a auzit vocea cuvintelor voastre, când mi-aţi vorbit, şi Domnul mi-a spus: Am auzit vocea cuvintelor acestui popor, pe care le-a spus către tine, bine au spus tot ce au spus.