4 Domnul a vorbit cu voi faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului,
5 (Eu stăteam în timpul acela între Domnul şi voi, ca să vă arăt cuvântul Domnului, pentru că vă temeaţi din cauza focului şi nu v-aţi urcat pe munte), spunând:
6 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
7 Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine.
8 Să nu îţi faci chip cioplit sau vreo asemănare a ceea ce este sus în cer, sau a ceea ce este jos pe pământ sau a ceea ce este în apele de sub pământ,
9 Să nu te prosterni înaintea lor, nici să nu le serveşti, pentru că eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, cercetând nelegiuirea părinţilor peste copii până la a treia şi a patra generaţie a celor care mă urăsc,
10 Şi arătând milă la mii dintre cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele.