9 Şi să le scrii pe uşorii casei tale şi la porţile tale.
10 Şi se va întâmpla, când Domnul Dumnezeul tău te va fi adus în ţara pe care a jurat-o părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, că îţi va da cetăţi mari şi frumoase, pe care nu tu le-ai zidit,
11 Şi case pline de toate bunătăţile, pe care nu tu le-ai umplut, şi fântâni săpate, pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini, pe care nu tu i-ai sădit; după ce vei mânca şi te vei sătura,
12 Ia seama ca nu cumva să uiţi pe Domnul, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
13 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi să îi serveşti şi să juri pe numele lui.
14 Să nu umblaţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru;
15 (Pentru că Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos printre voi) ca nu cumva să se aprindă mânia Domnului Dumnezeul tău împotriva ta şi să te nimicească de pe faţa pământului.