1 Luaţi seama să împliniţi toate poruncile pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să trăiţi şi să vă înmulţiţi şi să intraţi şi să stăpâniţi ţara pe care a jurat-o Domnul părinţilor voştri.
2 Şi să îţi aminteşti de tot drumul pe care te-a condus Domnul Dumnezeul tău în aceşti patruzeci de ani în pustiu, ca să te umilească şi să te încerce, ca să cunoască ce este în inima ta, dacă vei păzi poruncile lui sau nu.
3 Şi te-a umilit şi a suferit să flămânzeşti, şi te-a hrănit cu mana pe care nu ai cunoscut-o şi nici părinţii tăi nu au cunoscut-o, ca să te facă să cunoşti că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci omul trăieşte cu fiecare cuvânt care iese din gura Domnului.
4 Îmbrăcămintea nu s-a învechit pe tine, nici piciorul tău nu s-a umflat, în aceşti patruzeci de ani.
5 Să iei aminte de asemenea în inima ta, că, precum un om disciplinează pe fiul său, astfel Domnul Dumnezeul tău te disciplinează pe tine.