1 Şi Iefta galaaditul era un războinic viteaz şi era fiul unei curve; şi Galaad născuse pe Iefta.
2 Şi soţia lui Galaad i-a născut fii; şi fiii soţiei lui au crescut şi au aruncat afară pe Iefta şi i-au spus: Tu nu vei moşteni în casa tatălui nostru, pentru că eşti fiul unei femei străine.
3 Atunci Iefta a fugit de fraţii săi şi a locuit în ţara lui Tob; şi acolo s-au adunat bărbaţi de nimic la Iefta şi au ieşit cu el.
4 Şi s-a întâmplat, după un timp, că de asemenea copiii lui Amon au făcut război cu Israel.
5 Şi s-a întâmplat, când copiii lui Amon au făcut război cu Israel, că bătrânii Galaadului au mers să îl aducă pe Iefta din ţara lui Tob,
6 Şi i-au spus lui Iefta: Vino şi fii căpetenia noastră, ca să luptăm cu copiii lui Amon.
7 Şi Iefta a spus bătrânilor Galaadului: Nu m-aţi urât şi nu m-aţi alungat voi din casa tatălui meu, de ce aţi venit acum la mine, când sunteţi în strâmtorare?
8 Şi bătrânii Galaadului i-au spus lui Iefta: De aceea ne-am întors la tine acum, ca să mergi cu noi şi să lupţi cu copiii lui Amon şi să fii capul nostru peste toţi locuitorii Galaadului.
9 Şi Iefta a spus bătrânilor Galaadului: Dacă mă aduceţi din nou acasă ca să lupt cu copiii lui Amon şi Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu capul vostru?
10 Şi bătrânii Galaadului i-au spus lui Iefta: Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face conform cuvintelor tale.
11 Atunci Iefta a mers cu bătrânii Galaadului şi poporul l-a pus cap şi căpetenie peste ei, şi Iefta şi-a rostit toate cuvintele înaintea Domnului în Miţpa.
12 Şi Iefta a trimis mesageri la împăratul fiilor lui Amon, spunând: Ce ai a face cu mine, de ai venit împotriva mea să lupţi în ţara mea?
13 Şi împăratul fiilor lui Amon a răspuns mesagerilor lui Iefta: Pentru că Israel mi-a luat ţara, când a ieşit din Egipt, de la Arnon până la Iaboc şi până la Iordan; acum de aceea înapoiază acele pământuri în pace.
14 Şi Iefta a trimis din nou mesageri la împăratul fiilor lui Amon;
15 Şi i-a spus: Astfel spune Iefta: Israel nu a luat ţara Moabului, nici ţara copiilor lui Amon,
16 Ci când Israel a ieşit din Egipt şi a umblat prin pustie până la Marea Roşie şi a venit la Cades,
17 Atunci Israel a trimis mesageri la împăratul Edomului, spunând: Te rog, lasă-mă să trec prin ţara ta, dar împăratul Edomului a refuzat să le dea ascultare. Şi la fel au trimis la împăratul Moabului, dar a refuzat şi el; şi Israel a rămas în Cades.
18 Atunci au umblat prin pustie şi au ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi au venit în partea dinspre est a ţării Moabului şi au tăbărât dincolo de Arnon, dar nu au intrat în hotarul Moabului, pentru că Arnonul era hotarul Moabului.
19 Şi Israel a trimis mesageri la Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului, şi Israel i-a spus: Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin ţara ta până la locul meu.
20 Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să îl lase să treacă prin ţinutul său, ci Sihon a adunat tot poporul său şi a tăbărât în Iahaţ şi a luptat împotriva lui Israel.
21 Şi Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâna lui Israel şi i-au bătut; şi Israel a luat în stăpânire toată ţara amoriţilor, locuitorii acelei ţări.
22 Şi au luat în stăpânire toate ţinuturile amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc şi de la pustie până la Iordan.
23 Astfel că acum Domnul Dumnezeul lui Israel i-a alungat pe amoriţi dinaintea poporului său Israel; şi să îl stăpâneşti tu?
24 Nu stăpâneşti tu ce ţi-a dat în stăpânire Chemoş, dumnezeul tău? Astfel pe oricine Domnul Dumnezeul nostru îi va alunga dinaintea noastră, pe ei îi vom stăpâni.
25 Şi acum, eşti tu cu ceva mai bun decât Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el vreodată cu Israel, sau a luptat el vreodată împotriva lor?
26 Cât timp a locuit Israel în Hesbon şi în oraşele lui, şi în Aroer şi în oraşele lui, şi în toate cetăţile care sunt pe malurile Arnonului, trei sute de ani, de ce nu le-aţi luat înapoi în acel timp?
27 De aceea nu eu am păcătuit împotriva ta, ci tu îmi faci rău, războindu-te împotriva mea; Domnul Judecătorul să fie judecător astăzi între copiii lui Israel şi copiii lui Amon.
28 Cu toate acestea împăratul copiilor lui Amon nu a dat ascultare la cuvintele pe care i le-a trimis Iefta.
29 Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta şi el a trecut prin Galaad şi Manase şi a trecut la Miţpa din Galaad şi de la Miţpa din Galaad a trecut la copiii lui Amon.
30 Şi Iefta a făcut o promisiune Domnului şi a spus: Dacă vei da negreşit pe copiii lui Amon în mâinile mele,
31 Atunci va fi astfel, că ce va ieşi pe uşile casei mele pentru a mă întâmpina, când mă voi întoarce în pace de la copiii lui Amon, va fi al Domnului şi îl voi oferi ca ofrandă arsă.
32 Astfel Iefta a trecut la copiii lui Amon să lupte împotriva lor, şi Domnul i-a dat în mâinile lui.
33 Şi i-a bătut de la Aroer până la Minit, douăzeci de cetăţi, şi până la câmpia viilor, cu un foarte mare măcel. Astfel copiii lui Amon au fost supuşi înaintea copiilor lui Israel.
34 Şi Iefta a venit la Miţpa, în casa lui, şi, iată, fiica sa a ieşit afară pentru a-l întâmpina cu tamburine şi cu dansuri, şi ea era singurul lui copil; în afară de ea nu avea fiu sau fiică.
35 Şi s-a întâmplat, când a văzut-o, că şi-a sfâşiat hainele şi a spus: Vai, fiica mea! Ce mult m-ai doborât; şi tu eşti dintre cei care mă tulbură, pentru că mi-am deschis gura către Domnul şi nu mă pot întoarce.
36 Iar ea i-a spus: Tatăl meu, dacă ţi-ai deschis gura către Domnul, fă-mi conform cu ce a ieşit din gura ta, pentru că Domnul s-a răzbunat pentru tine pe duşmanii tăi, pe copiii lui Amon.
37 Şi ea a spus tatălui său: Să mi se facă lucrul acesta: lasă-mă singură două luni, să urc şi să cobor în munţi şi să îmi plâng fecioria, eu şi tovarăşele mele.
38 Iar el a spus: Du-te. Şi a trimis-o pentru două luni, şi ea a mers cu însoţitoarele ei şi şi-a plâns fecioria pe munţi.
39 Şi s-a întâmplat, la sfârşitul a două luni, că ea s-a întors la tatăl ei, care i-a făcut conform cu promisiunea sa pe care o făcuse, şi ea nu cunoscuse bărbat. Şi a ajuns un obicei în Israel,
40 Că, din an în an, fiicele lui Israel mergeau să plângă pe fiica lui Iefta galaaditul, patru zile pe an.