18 Atunci au umblat prin pustie şi au ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi au venit în partea dinspre est a ţării Moabului şi au tăbărât dincolo de Arnon, dar nu au intrat în hotarul Moabului, pentru că Arnonul era hotarul Moabului.
19 Şi Israel a trimis mesageri la Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului, şi Israel i-a spus: Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin ţara ta până la locul meu.
20 Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să îl lase să treacă prin ţinutul său, ci Sihon a adunat tot poporul său şi a tăbărât în Iahaţ şi a luptat împotriva lui Israel.
21 Şi Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâna lui Israel şi i-au bătut; şi Israel a luat în stăpânire toată ţara amoriţilor, locuitorii acelei ţări.
22 Şi au luat în stăpânire toate ţinuturile amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc şi de la pustie până la Iordan.
23 Astfel că acum Domnul Dumnezeul lui Israel i-a alungat pe amoriţi dinaintea poporului său Israel; şi să îl stăpâneşti tu?
24 Nu stăpâneşti tu ce ţi-a dat în stăpânire Chemoş, dumnezeul tău? Astfel pe oricine Domnul Dumnezeul nostru îi va alunga dinaintea noastră, pe ei îi vom stăpâni.