18 Şi când Dalila a văzut că îşi deschisese toată inima, a trimis şi a chemat pe domnii filistenilor, spunând: Urcaţi-vă de data aceasta, pentru că şi-a deschis toată inima faţă de mine. Atunci domnii filistenilor s-au urcat la ea şi au adus bani în mâinile lor.
19 Şi ea l-a adormit pe genunchii ei; şi a chemat un om şi l-a pus să îi radă cele şapte şuviţe ale capului său; şi ea a început să îl chinuiască; şi puterea lui l-a părăsit.
20 Şi ea a spus: Samson, filistenii sunt asupra ta. Şi el s-a trezit din somnul său şi a spus: Voi ieşi ca în celelalte dăţi şi mă voi scutura. Şi nu ştia că Domnul îl părăsise.
21 Dar filistenii l-au luat şi i-au scos ochii; şi l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu cătuşe de aramă; şi el măcina în casa închisorii.
22 Totuşi, părul capului său a început să crească din nou după ce fusese ras.
23 Apoi domnii filistenilor s-au adunat ca să ofere un mare sacrificiu lui Dagon, dumnezeul lor, şi să se bucure, pentru că spuneau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe Samson, duşmanul nostru.
24 Şi când poporul l-a văzut, au lăudat pe dumnezeul lor, pentru că spuneau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe duşmanul nostru şi pe nimicitorul ţării noastre, care a ucis pe mulţi dintre noi.