11 Şi de acolo, din Ţoreea şi Eştaol, au plecat şase sute de bărbaţi din familia daniţilor, încinşi cu arme de război.
12 Şi s-au urcat şi au tăbărât la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea au numit acel loc Mahane-Dan, până în ziua aceasta; iată, este în spatele Chiriat-Iearimului.
13 Şi de acolo au trecut la muntele Efraim şi au ajuns până la casa lui Mica.
14 Atunci cei cinci bărbaţi, care se duseseră să spioneze ţara Lais, au răspuns şi au spus fraţilor lor: Ştiţi că în aceste case se află un efod şi terafimi şi un chip cioplit şi un chip turnat? Şi acum, luaţi aminte la ce aveţi de făcut.
15 Şi s-au abătut într-acolo şi au venit la casa tânărului, levitul, la casa lui Mica şi l-au salutat.
16 Şi cei şase sute de bărbaţi încinşi cu armele lor de război, care erau dintre copiii lui Dan, au stat la intrarea porţii.
17 Şi cei cinci bărbaţi, care merseseră să spioneze ţara, s-au urcat, au intrat acolo şi au luat chipul cioplit şi efodul şi terafimii şi chipul turnat; şi preotul stătea la intrarea porţii cu cei şase sute de bărbaţi care erau încinşi cu arme de război.