15 Şi s-au abătut acolo, pentru a intra şi a găzdui în Ghibea; şi când a intrat, s-a aşezat jos într-o stradă a cetăţii, fiindcă nimeni nu i-a primit în casa lui, ca să găzduiască.
16 Şi, iată, un om bătrân venea de la lucrul său de la câmp, seara, care era de asemenea din muntele Efraim, şi el locuia temporar în Ghibea; dar oamenii locului erau beniamiţi.
17 Şi când şi-a ridicat ochii, a văzut pe bărbatul călător în strada cetăţii; şi bătrânul a spus: Unde te duci şi de unde vii?
18 Iar el i-a spus: Noi trecem din Betleem-Iuda spre latura muntelui lui Efraim; de acolo sunt eu; şi am mers la Betleem-Iuda, dar acum merg la casa Domnului; şi nu este nimeni să mă primească în casă.
19 Noi avem deopotrivă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; şi este pâine şi vin de asemenea pentru mine şi pentru roaba ta şi pentru tânărul care este cu servitorii tăi, nu este lipsă de nimic.
20 Şi bătrânul a spus: Pace fie cu tine; totuşi, să fie toate nevoile tale asupra mea; dar să nu rămâneţi în stradă.
21 Astfel l-a adus în casa lui şi a dat nutreţ măgarilor; şi şi-au spălat picioarele şi au mâncat şi au băut.