4 Şi socrul său, tatăl fetei, l-a reţinut; iar el a rămas cu el trei zile; astfel au mâncat şi au băut şi au găzduit acolo.
5 Şi s-a întâmplat, în ziua a patra când s-au trezit dis-de-dimineaţă, că el s-a ridicat să plece şi tatăl fetei a spus ginerelui său: Întăreşte-ţi inima cu o bucată de pâine şi după aceea mergeţi pe drumul vostru.
6 Şi s-au aşezat şi au mâncat şi au băut amândoi împreună, fiindcă tatăl fetei a spus bărbatului: Binevoieşte, te rog, şi rămâi toată noaptea şi să ţi se veselească inima.
7 Şi când bărbatul s-a ridicat să plece, socrul său l-a constrâns; de aceea el a găzduit din nou acolo.
8 Şi s-a trezit dis-de-dimineaţă în ziua a cincea ca să plece; şi tatăl fetei a spus: Întăreşte-ţi inima, te rog. Şi au rămas până după-amiază şi au mâncat amândoi.
9 Şi când bărbatul s-a ridicat să plece, el şi concubina lui şi servitorul său, socrul său, tatăl fetei, i-a spus: Iată, ziua se lasă spre seară; vă rog să rămâneţi toată noaptea; iată, ziua se apropie de sfârşit, găzduieşte aici, ca să ţi se veselească inima; şi mâine plecaţi de dimineaţă pe calea voastră, să te duci acasă.
10 Dar bărbatul nu a dorit să rămână acea noapte, ci s-a ridicat şi a plecat şi a ajuns înaintea Iebusului, care este Ierusalimul; şi cu el erau doi măgari înşeuaţi, concubina lui de asemenea fiind cu el.