1 Şi un înger al Domnului s-a urcat de la Ghilgal la Bochim şi a spus: Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat-o părinţilor voştri; şi am spus: Niciodată nu voi rupe legământul meu cu voi.
2 Şi voi să nu faceţi alianţă cu locuitorii ţării acesteia, ci să le dărâmaţi altarele; dar nu aţi ascultat de vocea mea. Pentru ce aţi făcut aceasta?
3 De aceea am şi spus: Nu îi voi alunga dinaintea voastră, ci vă vor fi ca spini în coaste şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.
4 Şi s-a întâmplat, când a vorbit îngerul Domnului aceste cuvinte tuturor copiilor lui Israel, că poporul şi-a ridicat vocea şi a plâns.
5 Şi au numit locul acela Bochim; şi au sacrificat acolo Domnului.
6 Şi după ce Iosua a dat drumul poporului, copiii lui Israel au mers, fiecare la moştenirea sa, ca să stăpânească ţara.