1 Atunci toţi copiii lui Israel au ieşit şi adunarea s-a strâns ca un singur om, de la Dan până la Beer-Şeba, cu ţara Galaadului, la Domnul la Miţpa.
2 Şi mai marii întregului popor, din toate triburile lui Israel, s-au prezentat în adunarea poporului lui Dumnezeu, patru sute de mii de oameni pedeştri care scoteau sabia.
3 (Şi copiii lui Beniamin au auzit că copiii lui Israel s-au urcat la Miţpa.) Atunci copiii lui Israel au spus: Spuneţi-ne, cum a fost această stricăciune?
4 Şi levitul, soţul femeii care fusese ucisă, a răspuns şi a zis: Sosisem la Ghibea, care aparţine lui Beniamin, eu şi concubina mea, ca să găzduiesc acolo.