27 Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, (deoarece chivotul legământului lui Dumnezeu era acolo în acele zile,
28 Şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea înaintea lui în acele zile), spunând: Să mai ies încă la bătălie împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? Şi Domnul a spus: Urcă-te, pentru că mâine îi voi da în mâna ta.
29 Şi Israel a pus pânditori în jurul Ghibei.
30 Şi, în a treia zi, copiii lui Israel s-au urcat împotriva fiilor lui Beniamin şi s-au desfăşurat împotriva Ghibei, ca şi în celelalte dăţi.
31 Şi copiii lui Beniamin au ieşit împotriva poporului şi au fost atraşi departe de cetate; şi au început să lovească în popor şi să ucidă, cam treizeci de bărbaţi din Israel, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile mari, dintre care unul duce la casa lui Dumnezeu, iar altul la Ghibea în câmpie.
32 Şi copiii lui Beniamin au spus: Sunt doborâţi înaintea noastră ca şi întâia dată. Dar copiii lui Israel au spus: Să fugim şi să îi atragem departe de cetate, la drumurile mari.
33 Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au ridicat din locul lor şi s-au desfăşurat la Baal-Tamar; şi pânditorii lui Israel au ieşit din locul lor, din pajiştile Ghibei.