1 Atunci Ierub-Baal, adică Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat de dimineaţă şi şi-au ridicat corturile lângă izvorul Harod, astfel încât oştirea madianiţilor era pe partea de nord a lor, lângă dealul More, în vale.
2 Şi Domnul i-a spus lui Ghedeon: Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe madianiţi în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva mea, spunând: Mâna mea m-a salvat.
3 Acum de aceea du-te, vesteşte în urechile poporului, spunând: Oricine este fricos şi înspăimântat, să se întoarcă şi să plece de la muntele Galaad. Şi s-au întors din popor douăzeci şi două de mii, şi au rămas zece mii.
4 Şi Domnul i-a spus lui Ghedeon: Poporul este încă prea mult, coboară-i la apă şi ţi-i voi încerca acolo; şi va fi astfel: acela despre care îţi voi spune: Acesta să meargă cu tine, acela va merge cu tine; şi despre oricine îţi voi spune: Acesta să nu meargă cu tine, acela nu va merge.
5 Astfel el a coborât poporul la apă şi Domnul i-a spus lui Ghedeon: Pe oricine va lipăi cu limba sa din apă, cum lipăie un câine, pe acela pune-l deoparte; tot astfel pe oricine se va pleca pe genunchi ca să bea.
6 Şi numărul celor care au lipăit, punând mâna la gura lor, a fost trei sute de bărbaţi, dar tot restul poporului s-a plecat pe genunchi ca să bea apă.
7 Şi Domnul i-a spus lui Ghedeon: Prin cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi salva şi voi da pe madianiţi în mâna ta, iar tot poporul să meargă fiecare la locul său.