33 Şi va fi astfel: dimineaţa, imediat ce soarele a răsărit, să te scoli devreme şi să te aşezi asupra cetăţii; şi, iată, el şi poporul care este cu el, vor ieşi împotriva ta, atunci le vei face după cum vei găsi de cuviinţă.
34 Şi Abimelec s-a ridicat noaptea, el şi tot poporul care era cu el, şi s-au aşezat la pândă împotriva Sihemului în patru cete.
35 Şi Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat la intrarea porţii cetăţii; iar Abimelec s-a ridicat, el şi poporul care era cu el, de la pândă.
36 Şi când Gaal a văzut poporul, i-a spus lui Zebul: Iată, coboară oameni din vârfurile munţilor. Şi Zebul i-a spus: Tu vezi umbra munţilor de parcă ar fi oameni.
37 Şi Gaal a vorbit din nou şi a spus: Vezi acolo, coboară oameni prin mijlocul ţării şi o altă ceată vine pe la câmpia lui Monenim.
38 Atunci Zebul i-a spus: Unde este acum gura ta, cu care ai zis: Cine este Abimelec, de ar trebui să îi servim? Nu este acesta poporul pe care l-ai dispreţuit? Ieşi acum, te rog, şi luptă cu ei.
39 Şi Gaal a ieşit înaintea bărbaţilor din Sihem şi a luptat cu Abimelec.