38 Atunci Zebul i-a spus: Unde este acum gura ta, cu care ai zis: Cine este Abimelec, de ar trebui să îi servim? Nu este acesta poporul pe care l-ai dispreţuit? Ieşi acum, te rog, şi luptă cu ei.
39 Şi Gaal a ieşit înaintea bărbaţilor din Sihem şi a luptat cu Abimelec.
40 Şi Abimelec l-a urmărit şi el a fugit dinaintea lui şi mulţi au fost doborâţi şi răniţi, până la intrarea porţii.
41 Şi Abimelec a locuit în Aruma; şi Zebul a alungat pe Gaal şi pe fraţii săi, ca să nu locuiască în Sihem.
42 Şi a doua zi s-a întâmplat, că poporul a ieşit la câmp; şi i-au spus lui Abimelec.
43 Şi el a luat poporul şi i-a împărţit în trei cete şi s-a aşezat la pândă în câmp şi s-a uitat şi, iată, poporul era ieşit din cetate; şi s-a ridicat împotriva lor şi i-a lovit.
44 Şi Abimelec şi ceata care era cu el s-au năpustit înainte şi au stat la intrarea porţii cetăţii, şi celelalte două cete au alergat asupra tuturor celor care erau în câmpuri şi i-au ucis.