1 Cereţi de la Domnul ploaie la timpul ploii târzii; astfel Domnul va face nori strălucitori şi le va da averse de ploaie, la fiecare om verdeaţă în câmp.
2 Pentru că idolii au vorbit deşertăciune şi ghicitorii au văzut o minciună şi au istorisit vise false; ei mângâie în deşert; de aceea ei au mers pe calea lor ca o turmă, s-au tulburat pentru că nu era păstor.
3 Mânia mea s-a aprins împotriva păstorilor şi am pedepsit ţapii, pentru că Domnul oştirilor a cercetat turma sa, casa lui Iuda, şi i-a făcut ca pe calul său ales în luptă.
4 Din el a ieşit colţul, din el cuiul, din el arcul de bătălie, din el fiecare opresor laolaltă.
5 Şi ei vor fi ca războinici care calcă pe duşmanii lor, în noroiul străzilor, în bătălie; şi vor lupta, pentru că Domnul este cu ei şi cei călare pe cai vor fi încurcaţi.