1 Povara cuvântului Domnului în ţara Hadrac; şi Damascul va fi odihna acestuia; când ochii omului, precum şi a tuturor triburilor lui Israel, vor fi spre Domnul.
2 Şi Hamatul de asemenea va avea graniţă cu el, Tirul şi Sidonul, deşi acesta este foarte înţelept.
3 Şi Tirul şi-a construit o întăritură şi şi-a îngrămădit argint ca ţărâna şi aur fin ca noroiul străzilor.
4 Iată, Domnul îl va lepăda şi îi va lovi puterea în mare şi va fi mistuit de foc.
5 Ascalonul va vedea şi se va teme; Gaza, de asemenea va vedea şi se va întrista foarte mult şi Ecronul de asemenea, pentru că speranţa lui va fi ruşinată; şi împăratul va pieri din Gaza şi Ascalonul nu va fi locuit.
6 Şi un bastard va locui în Asdod, iar eu voi stârpi mândria filistenilor.
7 Şi voi îndepărta sângele lui din gura lui şi urâciunile lui dintre dinţii lui; dar cel care rămâne, chiar el, va fi pentru Dumnezeul nostru şi va fi ca un guvernator în Iuda, şi Ecronul ca un iebusit.
8 Iar eu voi aşeza tabăra lângă casa mea, din cauza armatei, din cauza celui care trece şi din cauza celui care se întoarce; şi opresorul nu va mai trece printre ei, pentru că acum am văzut cu ochii mei.
9 Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el este drept şi având salvare; umil şi călărind pe o măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
10 Şi voi stârpi carul din Efraim şi calul din Ierusalim şi arcul de război va fi stârpit; şi el va vorbi păgânilor de pace; şi locul domniei lui va fi de la mare până la mare şi de la râu până la marginile pământului.
11 Iar cât despre tine, prin sângele legământului tău, am trimis pe prizonierii tăi din groapa în care nu este apă.
12 Întoarceţi-vă la întăritură, voi, prizonieri ai speranţei; chiar astăzi vestesc că îţi voi răsplăti dublu;
13 După ce l-am încordat pe Iuda pentru mine, după ce, cu Efraim, am umplut arcul şi i-am ridicat pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecie, şi te-am făcut ca sabia unui bărbat puternic.
14 Şi Domnul va fi văzut deasupra lor şi săgeata sa va ieşi ca fulgerul: şi Domnul Dumnezeu va suna trâmbiţa şi va merge cu vârtejurile de vânt de la sud.
15 Domnul oştirilor îi va apăra şi ei vor nimici şi vor supune cu pietre de praştie; şi vor bea şi vor face un zgomot ca de la vin; şi vor fi umpluţi precum vasele adânci şi precum colţurile altarului.
16 Şi Domnul Dumnezeul lor îi va salva în acea zi, ca pe turma poporului său; căci vor fi ca pietrele unei coroane, ridicată ca un însemn peste ţara sa.
17 Iată, cât de mare este bunătatea sa şi cât de mare este frumuseţea sa! Grânele îi vor înveseli pe tineri şi vinul nou pe fecioare.