6 Fiindcă nu voi mai avea milă de locuitorii ţării, spune Domnul; ci, iată, voi da pe oameni, pe fiecare în mâna aproapelui său şi în mâna împăratului său; şi ei vor lovi ţara şi nu îi voi elibera din mâna lor.
7 Şi voi paşte turma de măcel, pe voi, cele sărace din turmă. Şi mi-am luat două toiege; pe unul l-am numit Frumuseţe şi pe celălalt l-am numit Legături; şi păşteam turma.
8 Într-o lună am nimicit de asemenea trei păstori; şi sufletul meu i-a urât şi sufletul lor de asemenea m-a detestat.
9 Atunci am spus: Nu vă voi mai paşte; cea care moare, să moară; şi cea care trebuie stârpită, să fie stârpită; şi restul să mănânce, fiecare, carnea celeilalte.
10 Şi mi-am luat toiagul, Frumuseţe, şi l-am tăiat în două, ca să rup legământul meu pe care l-am făcut cu toate popoarele.
11 Şi a fost rupt în acea zi: şi astfel, cei săraci ai turmei, care m-au aşteptat, au cunoscut că acesta era cuvântul Domnului.
12 Şi le-am spus: Dacă credeţi că este bine, daţi-mi plata mea; iar dacă nu, lăsaţi-o. Astfel ei mi-au cântărit ca preţ, treizeci de arginţi.