3 Atunci va ieşi Domnul şi va lupta împotriva acelor naţiuni, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei.
4 Şi picioarele lui vor sta în acea zi pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, la est, şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre est şi spre vest, şi va fi o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud.
5 Şi voi veţi fugi spre valea munţilor, pentru că valea munţilor va ajunge până la Aţel; da, veţi fugi, precum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda; şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu tine.
6 Şi se va întâmpla în acea zi, că lumina nu va fi nici strălucitoare, nici întunecată;
7 Ci va fi o zi cunoscută Domnului, nici ca zi, nici ca noapte; ci se va întâmpla, că seara va fi lumină.
8 Şi se va întâmpla în acea zi, că ape vii vor ieşi din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est şi jumătate din ele spre marea de vest; vara şi iarna va fi aceasta.
9 Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul; în acea zi va fi un singur Domn şi numele lui, unul singur.