6 Şi se va întâmpla în acea zi, că lumina nu va fi nici strălucitoare, nici întunecată;
7 Ci va fi o zi cunoscută Domnului, nici ca zi, nici ca noapte; ci se va întâmpla, că seara va fi lumină.
8 Şi se va întâmpla în acea zi, că ape vii vor ieşi din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est şi jumătate din ele spre marea de vest; vara şi iarna va fi aceasta.
9 Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul; în acea zi va fi un singur Domn şi numele lui, unul singur.
10 Toată ţara va fi transformată într-o câmpie, de la Gheba până la Rimon, la sud de Ierusalim; şi acesta va fi înălţat şi va fi locuit pe locul său, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii întâi, până la poarta colţului şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului.
11 Şi oameni vor locui în el şi nu va mai fi o nimicire totală, ci Ierusalimul va fi locuit în siguranţă.
12 Şi aceasta va fi plaga cu care Domnul va lovi toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: Carnea li se va mistui în timp ce ei stau încă pe picioarele lor, şi ochii li se vor mistui în orbitele lor, şi limba li se va mistui în gura lor.