1 Mi-am ridicat ochii din nou şi am privit şi iată, un om cu o frânghie de măsurat în mâna lui.
2 Atunci am spus: Unde mergi? Şi el mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui.
3 Şi, iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger a ieşit să îl întâlnească,
4 Şi i-a zis: Aleargă, vorbeşte acestui tânăr, spunând: Ierusalimul va fi locuit ca oraşe fără ziduri, din cauza mulţimii oamenilor şi a vitelor din el;
5 Fiindcă eu, spune Domnul, îi voi fi un zid de foc de jur împrejur şi voi fi glorie în mijlocul lui.
6 Hei, hei! ieşiţi şi fugiţi din ţara nordului, spune Domnul, pentru că v-am împrăştiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, spune Domnul.