13 Şi se va întâmpla că, precum aţi fost un blestem printre păgâni, casă a lui Iuda şi casă a lui Israel, tot astfel vă voi salva şi veţi fi o binecuvântare; nu vă temeţi, întăriţi-vă mâinile.
14 Pentru că astfel spune Domnul oştirilor: Precum am gândit să vă pedepsesc, când părinţii voştri mă provocau la furie, spune Domnul oştirilor, şi nu m-am pocăit,
15 Tot astfel am gândit, din nou, în aceste zile să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda: nu vă temeţi.
16 Acestea sunt lucrurile pe care să le faceţi: Fiecare să vorbească adevărul aproapelui său; faceţi judecata adevărului şi a păcii în porţile voastre;
17 Şi nimeni dintre voi să nu îşi închipuie răul în inimile voastre împotriva aproapelui său; şi nu iubiţi jurământul fals, pentru că toate acestea sunt lucruri pe care eu le urăsc, spune Domnul.
18 Şi cuvântul Domnului oştirilor a venit la mine, spunând:
19 Astfel spune Domnul oştirilor: Postul lunii a patra şi postul lunii a cincea şi postul lunii a şaptea şi postul lunii a zecea vor fi pentru casa lui Iuda bucurie şi veselie şi sărbători fericite; de aceea iubiţi adevărul şi pacea.