16 Acestea sunt lucrurile pe care să le faceţi: Fiecare să vorbească adevărul aproapelui său; faceţi judecata adevărului şi a păcii în porţile voastre;
17 Şi nimeni dintre voi să nu îşi închipuie răul în inimile voastre împotriva aproapelui său; şi nu iubiţi jurământul fals, pentru că toate acestea sunt lucruri pe care eu le urăsc, spune Domnul.
18 Şi cuvântul Domnului oştirilor a venit la mine, spunând:
19 Astfel spune Domnul oştirilor: Postul lunii a patra şi postul lunii a cincea şi postul lunii a şaptea şi postul lunii a zecea vor fi pentru casa lui Iuda bucurie şi veselie şi sărbători fericite; de aceea iubiţi adevărul şi pacea.
20 Astfel spune Domnul oştirilor: Se va întâmpla din nou că, vor veni popoare şi locuitori ai multor cetăţi;
21 Şi locuitorii unei cetăţi vor merge la o alta, spunând: Să mergem repede să ne rugăm înaintea Domnului şi să îl căutăm pe Domnul oştirilor, voi merge şi eu.
22 Da, multe popoare şi naţiuni puternice vor veni să îl caute pe Domnul oştirilor în Ierusalim şi să se roage înaintea Domnului.