21 Întrucât moartea a venit printr-un om, învierea morților a venit tot printr-un Om.
22 Așa cum în Adam toți mor, la fel, în Cristos, toți vor fi înviați,
23 însă fiecare la rândul lui; primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ai lui Cristos.
24 Apoi va veni sfârșitul, când El îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducător, orice autoritate și orice putere.
25 Căci El trebuie să domnească până când îi va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale.
26 Ultimul vrăjmaș care va fi distrus va fi moartea.
27 Căci El „I-a pus totul sub picioare“. Dar când se spune că toate I-au fost supuse, este evident că aceasta nu-L include pe Cel Ce I le-a supus pe toate.