1 Corinteni 3 NTR

Despre imaturitate

1 Eu, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci ca unor oameni lumești, ca unor copilași în Cristos.

2 V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, pentru că încă nu o puteați mânca. Și nici chiar acum nu puteți,

3 pentru că încă sunteți lumești. Într-adevăr, când între voi există invidie, ceartă și (dezbinări), nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?

4 Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Pavel!“, iar altul: „Eu sunt al lui Apolos!“, nu sunteți voi ca ceilalți oameni?

5 Așadar, cine este Apolos? Și cine este Pavel? Slujitori prin care ați crezut, așa cum Domnul i-a dat fiecăruia.

6 Eu am sădit, Apolos a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!

7 Așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci numai Dumnezeu, Care face să crească!

8 Însă cel ce sădește și cel ce udă sunt una și fiecare își va primi răsplata după strădania lui.

9 Căci noi suntem conlucrători cu Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

10 Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter constructor priceput, am pus temelia, și altul construiește pe ea. Dar fiecare să aibă grijă cum construiește pe ea,

11 pentru că nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este pusă și care este Isus Cristos.

12 Iar dacă cineva construiește, pe această temelie, aur, argint, pietre prețioase, lemn, fân, paie,

13 lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.

14 Dacă lucrarea pe care a construit-o cineva, va rămâne, el va primi o răsplată.

15 Dar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea; cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.

16 Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?

17 Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, îl va distruge și Dumnezeu pe el, pentru că templul lui Dumnezeu este sfânt; și acest templu sunteți voi.

18 Nici unul dintre voi să nu se înșele! Dacă vreunul dintre voi crede că este înțelept în felul veacului acestuia, să se facă „nebun“ ca să devină înțelept!

19 Căci înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu! Fiindcă este scris: „El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor.“

20 Și, din nou: „Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți; știe că sunt zadarnice.“

21 Astfel, nimeni să nu se laude cu oameni, pentru că toate lucrurile sunt ale voastre:

22 fie Pavel, fie Apolos, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie prezentul, fie viitorul, toate sunt ale voastre,

23 iar voi sunteți ai lui Cristos, și Cristos este al lui Dumnezeu.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16