44 Este semănat trup firesc și este înviat trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există și unul duhovnicesc.
45 Așa este și scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu.“ Ultimul Adam a devenit un duh care dă viață.
46 Dar primul nu este cel duhovnicesc, ci este cel firesc; apoi vine cel duhovnicesc.
47 Primul om a fost făcut din țărâna pământului. Al doilea Om este din cer.
48 Așa cum era cel din țărână, așa sunt și cei din țărână; și așa cum este Cel Ceresc, așa sunt și cei cerești.
49 Așa cum suntem în asemănarea celui din țărână, la fel vom fi și în asemănarea Celui Ceresc.
50 Ceea ce spun, fraților, sunt următoarele: carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și nici putrezirea nu poate moșteni nemurirea.