7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8 Ultimului dintre toți, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie.
9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu,
10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine n-a fost fără rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11 Deci – fie eu, fie ei – noi așa predicăm, iar voi așa ați crezut.
12 Dar dacă se predică faptul că Cristos a fost înviat din morți, cum pot spune unii dintre voi că nu există învierea morților?
13 Dacă nu există o înviere a morților, nici Cristos nu a fost înviat.